”… să treacă scrisoarea asta din mână în mână…”

Publicat pe Publicat în Figurina

Scena  I

Actul IV

Scena este luminată în întregime. Apare personajul. Poartă costum şi e încălţat.
–  Iată-mă din nou aici. (face o piruetă)
–  Cine eşti?
–  Sunt tot eu.
–  Am cutreierat lumea şi am învăţat să fiu om. Să râd, să merg, să plâng.
–  Am învăţat multe meserii. Am trăit fiecare rază de soare, fiecare strigăt al unei furtuni, fiecare clipă de întuneric.
–  Am fost brutar. Am învăţat să hrănesc mulțimea. Asta nu înseamnă că ei s-au săturat întotdeauna; unii au rămas flămânzi. Alții au spus că mâncarea e prea rece. (scoate un cufăraş din buzunar) Am fost căutător de comori. Câteodată toată căutarea mea era zadarnică și îmi părea că toată lumea asta era un morman de gunoi. Am învățat să scot miracolele din lucrurile banale. Asta fac poeții. (pauză)
Profesor mi-am fost doar mie și întotdeauna în orele târzii ale nopții. M-am învățat,  m-am pedepsit, m-am șlefuit.
–  Acum sunt un morman de file mototolite. Oglinzi sparte. Monștrii fricii, urii, mâniei, răzbunării. Zdrențele de care mă dezbrăcasem. Dar mai sunt ceva. Sunt un teanc de file albe pe care nu scriu eu. Acolo mi se scrie o inimă curată, pași care nu se clatină și speranțe care nu se sting. Acolo mi se scriu aripile.
–  Acum cred că pot să mă întorc.
(lumina se stinge. Rămâne o singură rază îndreptată înspre personaj. Acesta îşi scoate încălţămintea şi se întinde pe podea. Inspiră profund)
–  Dacă e ceva cu care aş vrea să rămân… (pauză, ca şi cum s-ar gândi). Cred că aş vrea să nu uit să clipesc.
–  …
(linişte. Personajul rămâne culcat. Nu se întâmplă nimic.)
–  Poate ar trebui să stau cu faţa în jos.
(se întoarce şi rămâne nemişcat)
–  Pesemne că nu vor să mă primească înapoi.
(personajul se ridică. În acel moment, se aude ceva căzând pe podea. Se face lumină din nou. Personajul ridică obiectul şi îl arată publicului)
–  O cheie.
–  (o studiază în lumină) O cheie ruginită.
–  Ce aş putea face eu cu o cheie ruginită?
–  (i se luminează faţa) Aş putea căuta uşa care se deschide doar cu această cheie.
–  (posomorât) Am întâlnit atâtea uşi în drumul meu….
–  Le exclud pe cele deschise.
–  Doar nu mi s-a dat o cheie pentru o uşă deja deschisă.
–  Dacă plec….
–  Iar primejdii, prăpăstii….
–  Dar aş mai încerca o dată pentru toate apusurile.
–  M-aş mai încumeta în lume ca să văd cum se schimbă anotimpurile.
–  Şi cum iubesc bătrâneii.
–  Şi cum bat clopotele bisericilor.
–  M-aş mai duce o dată. Pe acelaşi drum. Mai atent la miracole.
(îşi ia pantofii şi îşi leagă încet şireturile)
–  Călătorule…. la drum!

(îşi pune cheia la gât şi se îndepărtează)

Citește aici actul I 🙂
Citește aici actul II 🙂
Citește aici actul III 🙂

Sursă fotografie: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *