Rugăciunea de la miezul nopții

 

Doamne, așa cum sunt, vin înaintea Ta. Așa cum nu am mai venit de multă vreme. Uite, îngenunchez aici. Îmi îngenunchez inima, mândria, privirea. Iată-mă. Fără rod, cu sufletul pustiu, cu lacrimi împietrite pe buze. Cu întrebări prea multe și răspunsuri ca niște piese pierdute de puzzle. Așa vin înaintea Ta. La cine să merg, Doamne? Mă urăsc. Mereu fac din Tine ultima soluție. Rezerva. Pentru că alerg la oameni. Îi ascult cu plăcere, le sorb minciunile, îi las să-mi ia sufletul. Doamne, am vândut suveniruri făcute din sufletul meu pe câteva zâmbete, câteva sfaturi egoiste, câteva îmbrățișări. În final am rămas cu cenușa amară a singurătății, a trădării, a deșertăciunii în pumni. Da, Doamne. Pentru că ajutorul omului este zadarnic, dar eu încă testez cuvântul Tău, crezând că la mine poate faci vreo excepţie.
Iartă-mă. Am lăsat alte lucruri să îmi fure inima și atenția. Au făcut un zgomot infernal în care am crezut că pot să scap de gălăgia din mine. Am uitat că doar Tu potolești furtuna. Am uitat… Am uitat că Tu înmulțești puținul, am uitat că în Numele Tău uriașii sunt doborâți, am uitat că Tu spui și se face. Am uitat că Tu faci minuni. Dacă nu aș fi acum aici, nu s-ar întâmpla minuni. Minunile se întâmplă în fața uriașilor, în fața nu-ului definitiv al omului, în fața acelei ridicări deznădăjduite de umeri și în fața ochilor plecați în pământ, în fața pietrei grele de la mormânt. Minunile se întâmplă când spui Tu. Când omul nu mai dă nicio șansă. Când barca se scufundă. Când inima se oprește. Când pâinea s-a terminat de multă vreme. Când furtuna aduce deznădejdea în sufletul meu.

Învață-mă să recunosc vocea Ta. Învață-mă să ascult vocea Ta. Învață-mă să-mi adun fărâme de credință până se face cât un bob de muștar. Ajută-mă să cred. Ajută necredinței mele. Dacă am munți în cale, ajută-mă să urc. Fă minuni în prăpăstiile de jos, în crăpăturile stâncilor, în întunericul nopților care înghit speranța fumegândă.

Doamne… Așa cum sunt, primește rugăciunea șoptită. Destulă mândrie. Tu ai biruit prin smerenie. Ajută-mă să oglindesc chipul Tău. Fă cinste unui pumn de țărână și, în răcoarea dimineții sufletului, oglindește-Ți Chipul în ochii unei ființe pentru care ai plătit cu sânge.

 

Fă-mă iar și iar după chipul și asemănarea Ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *