Aripi din Cioburi

"All I have is gift. All I am is grace." (Unknown)
a053d061af7c910b1b2c4738e4b7d52c
Nescrise...

Nu vorbi, arată-mi.

Transpune-mi cuvântul în faptă. Nu-mi spune nimic dacă nu-mi poți arăta ceea ce rostești. Știi de ce? Pentru că vorbim prea mult și trăim prea puțin. Rostim prea multe cuvinte și nu ne mai rămâne timp de fapte. E ca și cum ai promite unui om însetat apă și i-ai aduce doar cana goală. Pentru că știm toate cuvintele, le anticipăm, știm cum sună, știm cum să le potrivim în diferitele situații ale vieții, dar rămânem doar cu atât. Și e dureros. Devine dureros după ce ne dăm seama că auzim fără să vedem, trăim fără să simțim și spunem fără să facem.

Întreba cineva ieri că, dacă ar veni un străin și ar locui printre noi, cum ar trebui să trăim pentru ca omul acela să înțeleagă că i s-a oferit cea mai frumoasă dovadă a dragostei prin jertfa Fiului lui Dumnezeu? Cum îi arătăm noi că Fiul a murit pentru el? Cum îi transmitem bucuria, harul?

Ne-am pregătit atâta pentru sărbătorile astea și, la fel ca vremea, inimile ne-au fost posomorâte. O atmosferă searbădă. Fără lacrimi de bucurie, fără cântec înflăcărat. Pentru că Isus învie în fiecare an și ne-am obișnuit. Așa cum se și naște în fiecare an. Nu transpunem nimic în faptă și de aceea ni se pare ceva obișnuit acum. Piatra se dă singură la o parte, alții aleargă la mormânt, alții primesc vestea, alții stau la picioarele Creatorului și plâng de fericire. Noi trudim să împodobim casele și nu mai avem timp să mergem și să atingem rănile. Nu avem timp să ne uităm la mâinile noastre murdare. Lăsăm pe alții să nu creadă fără să vadă, apoi îi ascultăm plictisiți, în loc să alergăm și noi înaintea Harului.

Arată-mi, nu-mi vorbi. Când nu e nevoie de cuvinte, arată-mi. Spune-mi bună dimineața lăsând soarele să intre în cameră, să-și rostogolească razele pe podea, apoi să îmbrățișeze pernele și umerii noștri. Sărută-mi fruntea, mâinile. Ascultă-mi inima și zăbovește acolo cu mine în lumea aceea în care pretindem că timpul se oprește și ne privește. Sau că trece pe lângă noi, nu contează. Dă-mi din timpul tău în loc să-mi spui mi-e dor, te iubesc, te vreau. Dacă vrei să mă binecuvântezi, ia-mi mâinile și pune-le pe inima ta; închide ochii și vorbește cu Cel care poate păzi o cetate, un suflet, un trup, o inimă… Ține-mă strâns înainte să plec și voi înțelege că mă porți în rugăciunile târzii, că o să te întorci înainte să mă trezesc, că o să mă aștepți, că …

Vorbește-mi fără cuvinte. Pentru că le știu. Le-am auzit de atâtea ori la colț de stradă, în cererile de căsătorie care, mai nou, se fac live, în înjurături, în știrile de la ora 5, în rugăciunile fușărite, în gări, în stații, în mașină, în bucătărie, în magazine, în săli de clasă, în fața blocurilor, în …

De câteva zile am în minte întrebarea dacă ar fi să-l reprezinți pe Dumnezeu printr-o fotografie, ce ai alege?
Aș alege multe. Ce anume? Detalii. Un copil care se roagă. Un boboc de rățușcă. Un apus. Un răsărit. Un buchet de flori, garoafe sau lăcrimioare. Roua de pe iarbă dis de dimineață. Trupușorul unui bondar. Petalele adunate la marginea șoselei. Ariciul din spatele blocului. Zâmbetul unui bebeluș. Valul care îți îmbrățișează gleznele. Îmbrățișarea unui prichindel. Salata verde. Ghiveciul cu flori de la fereastră. Veverița din parc. Mâinile care prind micuții în brațe. Razele soarelui de pe paginile unei Biblii în zori. Ochii celor dragi, privirea blândă. Stropii de ploaie de pe un geam. Ramuri înmugurite. Liliacul înflorind…

Trăiește ceea ce vrei să-mi spui. Fă-mă să înțeleg din fapte ceea ce vrei să rostești. Făcând asta, vom învăța să spunem prin viețile noastre despre Cerul pe care îl purtăm în suflete. Începem cu lucrurile mici.

Sursă fotografie: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *