încotro, inimă?

94db5141d59677efc002ab61ca4c7fdd

Cineva spunea că, după ce s-au sfârșit războaiele mondiale, după ce s-a prăbușit comunismul, în fine, paginile negre ale istoriei, omul s-a trezit liber și… nu a știut ce să facă. Nu a știut cu ce se mănâncă libertatea. Așa m-am trezit și eu.

De abia aștept să vină ziua meaaaa, de abia aștept să, mă tot gândesc la momentul ăla în care, mă apuc să-mi fac planuri pentru la anu’, vara asta o să…. Tot așa am spus. Au rămas listele nebifate și o eu cu amintiri de nisip în mâini. Și acum? acum încotro? ce fac acum? Am așteptat facultatea, să revăd oameni dragi, am zis de nenumărate ori că de abia aștept să plec. Toate momentele pe care le-am așteptat au venit și …. au plecat. Mai repede sau anevoie. Am rămas cu amintirea, cu gândurile, tânjind după alt viitor.

Se prăbușesc toate altarele, toate refugiile, toate zidurile. Se prăbușește o lume, oamenii îmbătrânesc, rămân singur, nu știu încotro s-o apuc. Am fugit, am plecat atunci când am spus gata, nu mai pot, însă mereu m-am întors. Iarăși valuri și întrebări fără răspuns. Și oameni care râd de nefericire, ancorați în fericirea lor. Și te întrebi. Și întrebarea revine obsesiv. De ce?

Parcă rugăciunile se izbesc de tavan și rămân în colțurile camerei, așa cum păianjenii își țes pânza. Și nimic. Niciun răspuns. Niciun ajutor. Nicio schimbare. Doar ruine. Și visuri de mâna a doua. Încotro, inimă? Încotro?

Fotografie: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *