Înainte se putea și fără. Acum nu.

 

First of all. Nu am nimic cu nimeni. Chiar nu am. Poate am scris într-un moment de neinspirație sau poate că am fost într-o pasă proastă.

Înainte mergea și fără verighetă. Acum nu. Asta nu e de condamnat, after all. Măcar știe lumea că nu mai ești disponibil/ă când mergi singur/ă la cumpărături.

Înainte mergea și fără inelul de logodnă. Se trimiteau scrisori. Sigur știți ce sunt alea? Dacă nu, vă explic. Poate își scriau pentru că știau despre cuvintele care rămân versus diamantele care se dezlipesc chiar și fără să fi spălat o tură de vase măcar.

Înainte mergea și fără episodul cu logodna și masa și toate alea. El mergea la tati, o cerea și fata era a lui. Logodna era o promisiune și atât. Nu tu masă, nu tu jumătate neam chemat la logodnă. O promisiune a tatălui, o încuviințare a mamei și un sărut de bucurie furat fetei.

Înainte mergea și fără bridal-uri. Mergea foarte bine. Mergea și fără baby shower-uri. Că astea au fost primele. Apoi a venit și celălalt.

– Ai văzuuuut că azi se mărită Cutăreasca?
– Daaa, da!
– Sunt curioasă de rochiță…
– La ce bridal a avut, îți dai seama!

Când am citit ultimul mesaj, m-am scârbit brusc de toate bridal-urile. Care mai de care. Cadouri, neamuri cu cadouri, prăjituri, tricouri cu diferite inscripții. Azi-mâine și-or lipi în frunte future bride. 

Nu de veselia și de bucuria unor tineri ce urmează să se căsătorească mă leg. Mă leg de prea multul acela care dă pe dinafară. Îmi povestea o prietenă de baby shower-ul reușit al unei viitoare mămici. Tânăra era nepoata lui Cutărescu, om cu influență. Apoi mi-a spus de familia aia care stă în chirie, cu doi copii și al treilea pe drum. Credeți că mi-a spus de baby shower-ul celei din urmă? De surpriza pe care i-au făcut-o prietenele ca să acopere cheltuielile necesare unui nou născut? Nici vorbă. Pentru că a doua femeie n-a avut parte de o asemenea surpriză.

Mă deranjază la cuuuuuuuuuulme zâmbetul ăla de oh, my, ce surpriză! Nu e nicio surpriză. Știai că ți se organizează. Iar dacă nu te-ai prins înainte… silly you, darling.

Intrăm pe covor roșu în biserică, dăm mese pompoase, ne ținem majoratele, risipim. Risipim când lângă noi sunt orfani, bolnavi și oameni ai nimănui. Nu, nu zic să renunțăm la micile bucurii care marchează în existența noastră momente importante, dar spun să nu ne batem joc de darurile pe care le-am primit fără să merităm, risipind pentru burțile unor oameni care deja au, deja sunt sătui. Nu spun nici să mergi să îți dai tortul de nuntă cerșetorului de la colțul străzii, spun să gândești totul astfel încât să nu arunci nimic în vreme ce altul moare de foame.

Scriu eu scriu, dar vine și ziua mea. Poate de fericire voi da o masă de trei zile și de trei nopți ca în povești.

Lol. Câte căăăăărți îmi iau eu de banii ăia. (mai nou am expresia asta la orice sumă de bani pe care o aud). Nu știu, zău, ce inel o să mi se dea, cum o să fiu cerută sau ce rochie voi purta la nuntă. Mi-aș dori însă să fac totul cu măsură, cu frică și reverență față de Cel care mă va binecuvânta și atunci ca și acum: fără să merit nimic din bunătatea Lui. Mă rog să nu uit că tot ce am și voi avea e și va fi dar, și că tot ce sunt și voi este și va fi har.

Anyway, mai mult de 50 de oameni eu nu chem la nuntă. Maxim patru ore masa cu toate felicitările ei cu tot, că vreau să prind avionul pentru luna de miere.

Și, cei care citiți, nu săriți și nu dați prea tare. Nu de alta, dar încă nu mi-e ajuns făt-frumosul ca să mă apere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *