Despre tăceri

„15. Se poate tăcea pe fugă

Pe fugă se trăiește, pe fugă se gîndește, pe fugă se iubește, pe fugă se face dragoste, pe fugă se fac cele mai multe lucruri pentru care, odinioară, exista tot timpul din lume. Acum, tot timpul din lume nu mai există. L-a înghițit pământul.”
(Teoria Tăcerii – Iulian Tănase)

_mg_2343

Fotografie: Moldovan Ciprian

Cine este Iulian Tănase?

Să știi că la vîrsta de 43 de ani începi deja să ai o vagă idee despre cine ești, chiar dacă eu nu îmi bat capul cu asta. Știu că sînt tată, știu că sînt scriitor, știu că îmi place să fac radio. Probabil că mai e și altceva, probabil că mai sînt și altcineva decît tată, scriitor și om de radio, însă, din fericire, aceste etichete nu au doar suprafață, ci și adîncime, sînt multe emoții și sentimente puse în joc sub crusta vizibilă prin care sîntem percepuți de ceilalți, și cu adevărat important este, cred,  felul în care fiecare se percepe pe sine. Eu mă percep pe mine ca pe un conglomeros de emoții pe care se întîmplă să le torn în cărțile mele și în ceea ce spun la radio, însă intensitatea acestora este destul de palidă în comparație cu vuietul interior pe care îl simt pentru copiii mei. Calitatea mea de tată este absolut tiranică în raport cu toate celelalte.

Ce o să faci când vei fi… mic?

Sînt deja mic, niciodată nu am renunțat – dacă am înțeles bine întrebarea – la joc, la inocență, la naivitate. Îmi place să mă prostesc, să rîd, nu mă iau niciodată prea în serios, păstrez mereu o distanță regulamentată față de mine însumi pînă la evitarea oricărui pericol de a deveni un adult previzibil și plicticos. Sigur, apariția pe lume a propriilor copii m-a ajutat să plonjez încă și mai adînc în apele inocenței și-ale gratuității și-ale unei libertăți care, în cazul copiilor, sînt intacte, curate și fertile, în care și adulții, dacă ar renunța la măștile lor de oameni mult prea serioși, ar poate înota cu o incredibilă ușurință. Cînd o să fiu mic, o să fac și o să mă fac exact ceea ce fac acum, ca să îți răspund, precis, la întrebare.

Putem vorbi Tăcerea?

Tăcerea nu se vorbește, ea pur și simplu se tace și, uneori, iată, se scrie. E paradoxal, desigur, să vorbești despre tăcere, însă a căuta sensurile tăcerii, a încerca să înțelegi ceea ce poate exprima tăcerea reprezintă un demers perfect legitim. Sîntem oameni și tăcerea face parte din viața noastră, fie interioară sau exterioară. Eu nu am vorbit tăcerea, eu doar am scris despre ea. De curînd, am găsit într-o carte un citat din Marguerite Duras cu care sînt foarte de acord: „A scrie înseamnă și să nu vorbești. Înseamnă să taci. Înseamnă să urli fără zgomot“.

De ce ai ales să scrii o teorie a tăcerii într-o lume a gălăgiei ca la carte?

Am explicat în carte, în cele trei introduceri, de ce am făcut asta. Nu am nimic de adăugat.

Şi totuşi…  c i n e  este tăcerea? Cum arată?

Dacă Tăcerea ar fi o persoană, și nimeni nu ne impiedică să ne imaginăm (sau chiar să credem) că ea este o persoană, ar fi o femeie. Motivul pentru care mi-o imaginez ca fiind femeie este acela că femeile sînt misterioase. Bărbații nu mi se pare deloc că ar avea potențial de ființe misterioase. Așadar, Tăcerea este o femeie, oarecum înaltă, oarecum silfidică, în jurul vîrstei de patruzeci de ani, o femeie care a ajuns deja la o anumită înțelegere asupra vieții, o femeie care a avut suficient timp să vorbească, iar acum nu are nici o problemă să tacă. O femeie de patruzeci de ani are multe lucruri de tăcut.

Când s-ar descurca oamenii mai bine cu tăceri decât cu cuvinte?

Ca să parafrazez un proverb bine cunoscut, aș zice așa: „Dă-i, Doamne, vorbei tăcerea cea de pe urmă!“. Există multe situații – și am scris despre ele în carte – în care tăcerea ar fi o soluție infinit mai bună decît orice vorbă. Noi, românii, avem un proverb extraordinar despre tăcere (bine, sînt mai multe, dar ăsta îmi place mie foarte mult), care sună așa: „Ori zi ceva mai bun decît tăcerea, ori taci!“.

Ce sunt cuvintele pentru Iulian Tănase?

Cuvintele, pentru mine, reprezintă mai multe lucruri. În primul rînd, ele sînt niște prietene foarte vechi, niște prietene foarte bune ale mele, în care am mare încredere și sper că și ele au încredere în mine. Colaborăm de foarte mult timp. Eu le iubesc, și ele simt asta. Am simțit de mult ori că și ele mă iubesc pe mine. Apoi, în jocul scrisului, cuvintele alcătuiesc un fel de mașină a timpului cu care poți ajunge oriunde dorești, în trecut, în viitor și, desigur, în prezent. Ar părea că nu trebuie să faci mare lucru pentru a ajunge în prezent, pentru a fi prezent în prezentul tău, dar nu e chiar așa. Unii oameni își neglijează prezentul fie pentru că sînt mult prea legați de trecut sau de viitor. Scriitorii sînt legați, în general, de toate aceste timpuri, iar cuvintele îi ajută sau ar trebui să îi ajute să înțeleagă ce au trăit, ce trăiesc.

Ce ai face dacă mâine te-ai trezi pe o planetă unde toţi oamenii sunt muţi şi doar tu mai poţi vorbi?

Se spune că, în Țara Orbilor, chiorul e împărat. Nu cred că aș vrea să fiu Împăratul Muților. Pe de altă parte, nu poți tăcea decît dacă poți vorbi. Așadar, a fi mut, ca imposibilitate fizică de a vorbi, nu e totuna cu a fi tăcut. Dacă acei muți ar avea simțul auzului intact, probabil că mi-ar plăcea să fac o emisiune de radio și să le vorbesc despre ceea ce ei nu mai pot vorbi, despre dragoste, despre libertate, despre empatie, nu neapărat că m-aș pricepe la aceste lucruri mai mult decît oricare dintre noi, dar măcar aș putea exprima în cuvinte anumite stări și sentimente. De altfel, există mulți oameni care, deși au intactă facultatea vorbirii, au mari dificultăți în a-și exprima sentimentele, asta e un fel de orbire a vorbirii-cu-sens. Întotdeauna are sens să spui ceea ce simți.

Ai vreo tăcere preferată?

Dacă te referi la vreo tăcere dintre cele o sută șaptezeci și trei din carte, nu. Fiecare dintre ele are rostul ei, importanța ei.

La ce visează Iulian Tănase?

Știu cu exactitate la ce visez, însă e un vis (plural: visuri) care face parte din zona mea privată, intens privată, și prefer să nu vorbesc despre asta. Tot ce pot să spun e că acest vis nu are nici o legătură cu literatura sau cu calitatea mea de scriitor, ci numai și numai cu viața.

Se spune că şi tăcerea e un răspuns. La ce se poate răspunde cu Tăcere?

Există multe situații, despre care am și scris în carte, în care tăcerea este cel mai bun răspuns posibil. De exemplu, decît să jignești pe cineva, sub imperiul unui impuls de moment, e mult mai bine să taci. Decît să răspunzi unor jigniri care ți se aduc, e mult mai bine să taci. Tăcerea e refuzul de a intra într-un război din care absolut nimeni nu are de cîștigat.

Iulian, mulțumesc. 🙂

 

Vă povestesc despre cartea din poză în curând. Stați pe-aproape. Shhhht.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *