Cum se scrie o carte?

Publicat pe Publicat în Recenzii

Am citit-o pe Cella Serghi undeva prin liceu. Îmi plăcuse la nebunie Pânza de păianjen și țin minte că, după ce am returnat cartea, am întrebat ce opere mai are Cella Serghi. Mi s-a recomandat ceva care nu-mi suna mie foarte atractiv, așa că, m-am mulțumit cu ecoul Pânzei și am plecat. M-am reîntâlnit cu Cella acum, în primul an de facultate. Cu Mirona, mai bine spus. Vedeți voi, povesteam cu profesoara de română și mi-a spus că citește Cartea Mironei. După câteva săptămâni, dădeam târcoale ofertelor de pe Libris și am văzut cartea asta. Puteți ghici ce s-a întâmplat.  Am terminat-o azi și nu pot spune nici da, mi-a plăcut, nici nu, nu mi-a plăcut.

Cad zidurile, 1950, roman refăcut în 1965 sub titlul Cartea Mironei și în 1972 cu titlul Mirona, împletește mai multe planuri narative: umbra bunicii dispărute, legătura familiei și a străbunicii pe care Mirona o regăsește peste tot ca o urmărire a trecutului, maturizarea, iubirea, războiul. Nu pot spune că mi-a plăcut cartea ca întreg, însă unele pasaje mi-au dat senzația pe care o am când îl citesc pe Ionel Teodoreanu. Descrierile autoarei sunt simple, însă profunzimea lor te face să simți totul aievea doar atingând paginile cărții. Ultimele pagini care descriu drumul spre Auschwitz și oroarea sfârșitului unor vieți nevinovate sunt de-a dreptul cutremurătoare. Câteva pagini de istorie care depășesc informațiile rigide din manualele școlare.

Răsfoind acum cartea, îmi pare că am citit un mozaic al vieții Mironei în care m-am regăsit din când în când. Vă invit s-o descoperiți pe Mirona pagină cu pagină, să-i descoperiți lumea din vârful peniței stiloului și să rămâneți cu fiorii cuvintelor care prind viață în jocul scriitoarei. Vă las câteva pasaje care mi-au plăcut. 🙂

 

Tăcerea ta îmi impune. Ceea ce ai tăcut tu, Tristan, înțeleg, și tac tot ceea ce tu n-ai priceput.

Acum știu că nu-mi vor ajunge toate ceasurile vieții ca să te contemplu.

Înlănțuită de brațul lui, îi ascultam bătăile inimii, glasul.

Mi-a fost foarte dor de tine, îmi este încă dor de tine, totdeauna îmi este dor de tine.

… știu să adun amintiri, care, legate cap la cap, ar putea să facă înconjurul lumii.

– Odată, într-o scrisoare, mi-ai scris că opt milioane patru sute de mii și una sărutări e prea puțin… Ții minte?

Sursă fotografie: Pinterest

Citim autori români în 2016 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *