Cum iubește un fulg de zăpadă o scânteie

– E liniște. S-a mutat universul. Am rămas doar eu, aici, așteptându-te.
– Să vin?
Te aștept.
– Cum te voi găsi?
– Ascultă liniștea. Printre toate umbrele, ecourile surde și întunericul străin, ai să găsești o tăcere care vorbește, un ecou viu și o lumină care veghează.
– Mă aștepți?
– De-o viață întreagă.
– Cât înseamnă o viață?
– O așteptare. O dorință neîmplinită care-și cere răsăritul și oftatul în care auzi speranța fumegândă.
– Aproape-am ajuns. E târziu.
– E târziu, da. Noaptea e trează și nu mă lasă să apun. Vino. Vino
– Am să te strâng în brațe.
– Am să te rog să nu mai pleci.
– Cât pot rămâne?
– Pentru totdeauna și tot nu mi-ar ajunge.
– Ai mâinile reci.
– Ești aici. Ești aievea
– Stelele îți alunecă pe tâmple, se prind de mâini în jurul gâtului tău…
Ai sărutat vreodată o stea?
– Ți-e cerul în privire, iar eu țin cerul în brațe.
– Dezbracă-mi furtunile de pe umeri.
– Uită-ți singurătatea…
Să nu pleci...
– Să-mi fii totul aici, acum.
– Dar zorii?
– Ne-or cruța timpul și se vor preface că nu ne știu.
– Ești obosit…
– Sunt fericit. Ești a mea.
– Ce mări ți se zbat în privire?
– Le-am uitat. Sunt acasă acum.
– Te ascult cum îmi vorbești și simt că aș putea rămâne o viață întreagă în brațele tale.
– Cât înseamnă o viață întreagă?
– O bătaie de inimă și o tăcere.
– Ești frumoasă.
– Nu vreau să fiu frumoasă. Frumusețea care se poate vedea e doar un trup pe care mereu și mereu îl poți compara cu altul, îl poți uita pentru altul mai frumos. Vreau să-ți fiu refugiu. Vreau să-ți fiu acasă. Vreau să iubești frumosul care nu se poate vedea. Când adormi lângă mine, vreau să adormi zâmbind. Vreau să-ți fiu leac și soare.
– Sărută-mă când zâmbești. Așa știu să găsesc drumul spre casă.
– E târziu. E târziul nostru în care ne întâlnim.
– E târziul care uită de timp pentru noi și ne lasă să ne iubim.
– Ne iubim? De unde știi?
– Pentru că te privesc în ochi și văd totul pe care l-am vrut.
– Ce vezi?
– Pe mine. Pe mine înconjurat de culoarea ochilor tăi. Pe mine în siguranță, iubit, așteptat.
– Dacă închid ochii, unde pleci?
– Îmi pun capul pe pieptul tău și ascult. Sunt acolo. În respirațiile tale domoale, în colțul buzelor, pe tâmple, la încheietura mâinii… Ești toată inimă. Și știu că m-ai adăpostit acolo.
– Noaptea ia forma îmbrățișării noastre.
– Mâine răsărim împreună.

Fotografie: Moldovan Ciprian

1 thought on “Cum iubește un fulg de zăpadă o scânteie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *