Cu sufletul la terapie intensivă

Publicat pe Publicat în Interviuri

Când am citit povestea Simonei Pop pe blogul Alinei Ilioi, m-am cutremurat. M-am întrebat ce aş face eu dacă aş trece printr-o situaţie similară. Mi-am amintit de prietena mea, diagnosticată cu leucemie acum câţiva ani, de braţele ei învineţite, de vizitele la spital, de înţepăturile pe care şi le număra şi mi-am amintit de voinţa şi încrederea ei în Cel care fac minuni. Am văzut aceeaşi voinţă şi abandonare totală în mâinile Creatorului şi la Simona. Curaj şi acceptare, nu renunţare. Asta transmit răspunsurile ei.

Cine este Simona Pop?
Simona Pop nu mai este cine a fost. In urma cu putine luni, la terapie intensiva, Simona Pop a murit. Acum exista o alta Simona Pop – care inainte de orice – respira, traieste si se bucura de viata prin deplina credinta in Dumnezeu. Asemeni unui copil, redescopar lumea, prin alti ochi si cu o alta inima.
Sunt dependenta de Dumnezeu si fericita sotie a unui barbat extraordinar. Sunt fascinata de minunile pe care le traiesc in fiecare zi si insetata dupa Adevar. Sunt vie si traiesc datorita lui Dumnezeu. Simona Pop – cea de acum – nu isi doreste nimic altceva, decat ca inimile multora sa fie trezite de experienta prin care Dumnezeu ma trece.

 

Într-un articol de pe blogul tău scrii următoarele gânduri: O mulţime de motive pentru a mă revolta. O mulţime de gînduri pentru a fi nemulţumitoare. Dar, totuşi, un lung şir de binecuvântări!
Simona, cum poţi spune că vezi un lung şir de binecuvântări în mijlocul furtunii?
A fost foarte greu pentru mine sa-mi accept diagnosticul, au fost saptamani intregi in care plangeam fara sa ma pot controla, iar lacrimile imi inundau ochii fara ca sa le pot opri. Doar la auzul cuvantului cancer in inima mea se declansa furtuna. Simteam cum pierd totul, iar visele mi se darama. Pe parcursul acestor luni, am ajuns sa ii multumesc lui Dumnezeu, ca in ce priveste viata mea, a apasat pe butonul STOP.
Tindem sa credem ca viata e despre noi, ca ne-am nascut sa mergem la scoala, ne traim copilaria si tineretea agatandu-ne de tot ceea ce ne provoaca placeri de moment, ne casatorim, visam la o casa, crestem copii si viata se petrece printre toate aceste lucruri, e presarata cu tristeti si bucurii, si o construim in jurul nostru. Traim dupa cliesee, credem ca boala este pentru cei batrani, viata e facuta sa fie traita dupa bunul plac, iar mersul la biserica si Dumnezeu e doar pentru momentele in care ne e greu. Daca viata e doar atat, pot spune cu certitudine ca nu imi mai doresc ziua de maine…
Am trait o viata de poveste, fara griji, cu mult rasfat, fara stres si centrata pe mine. A fost nevoie de o furtuna ca sa-l cunosc pe Dumnezeul care ma iubeste atat de mult incat sa ma opreasca din a ma autodistruge. Si ii multumesc… ii multumesc pentru ca acum am inteles si urasc persoana care urma sa devin daca Dumnezeu nu ar fi apasat stop. Ii multumesc pentru ca in toata aceasta perioada mi-a cernut valorile, prietenii, prioritatile si viata, iar in trierea lor am descoperit oameni speciali, prioritati divine si un alt mod de a trai. Adica un lung sir de binecuvantari…
Din unghiul meu, viaţa e mai simplă, iar fericirea e mult mai aproape.

Ce înseamnă pentru tine „simplă”? Şi ce nume are fericirea de care spui că e aproape?
Noua, oamenilor, ne place tare mult sa ne complicam viata si sa ne luptam in a ne construi o imagine. Traim de cele mai multe ori intr-o zbatere continua, incercand sa ne ridicam la standardele pe care societatea le impune in mentalul nostru. Zilnic ni se transmite o imagine despre ceea ce inseamna succesul si lucrurile pe care trebuie sa le avem pentru a fi fericiti. Cadem, astfel, intr-o capcana mercantilista care ne consuma sufletele. Toata aceasta alergare ne oboseste, sleindu-ne de puteri.
Ne mintim singur ca suntem in control, dar de fapt viata se petrece in timp ce noi ne cream basme care nu incep cu „a fost odata” ci cu „voi fi fericit atunci cand o sa am masina X sau Y lucru”.
Viata e un dar, iar noi nu suntem in controlul ei. Putem sa credem ca butoanele de control ale vietii noastre sunt in propriile maini, dar e vai de clipa in care realizam ca realitatea e alta…
Viata e mai simpla pentru ca am invatat ca Cineva acolo sus ma iubeste, si e in controlul tuturor lucrurilor, potrivindu-le atat de detaliat, incat de multe ori ma infior.
Viata e mai simpla pentru ca nu mai tin eu fraiele, iar odata cu aceasta libertate a disparut teama de viitor, precum si stresul.
Viata e mai simpla si mai plina de fericire acum. Mai mult de atat, am invatat ca si fericirea e simpla.
Fericire inseamna sa vezi bucuria in ochii celor dragi. Fericirea e valul trilurilor de vrabiute in rasarit de soare. Fericire – in gustul cireselor sarutate de vara. Fericire – in ropotul ploii peste pomii infloriti. Fericirea este sa pot privi spre cer cu ochii plini de multumire.

Când te-ai hotărât să îţi duci sufletul la terapie intensivă? De obicei, oamenii renunţă uşor. Se dau bătuţi. De ce împreună cu trupul, ţi-ai luat şi sufletul la terapie?
Mai mult decat trupul, sufletul mi-a fost bolnav. A fost bolnav de nemultumire si plin de mine. A fost strans lipit de tot ceea ce efemer si insetat dupa ceea ce credeam ca e succesul. Sufletul – bucata din Dumnezeu creata sa tinda spre cer – l-am tavalit in tarana. L-am imbracat cu tot ce-i lumesc si l-am hranit cu vise care se naruie asemeni castelelor de nisip. Am crezut ca pot sa-l satur singura. Am fost deplin incredintata ca stiu sa il umplu cu cele mai bune lucruri. Dar l-am umplut cu tina…
Cancerul mi-a atacat sufletul si atunci l-am dus la terapie intensiva. Si la detoxifiere. Si acum il tin la dieta.
L-am rugat pe Dumnezeu sa il hranesca El. Si acum il umple in fiecare zi cu dragoste, bucurie, pace, indelunga rabdare si bunatate. Acum pot spune ca Dumnezeu imi hraneste sufletul cu mana cereasca.

Cum înţelegi acum cuvântul lui Dumnezeu? Ai vreun verset pe care l-ai îndrăgit în mod special? 
Pe tot parcursul bolii, mana lui Dumnezeu m-a calauzit si ii multumesc ca mi-a deschis si ochii si urechile sa aud si sa vad glasul Sau care se ingrijea in detaliu de toate lucrurile. Inca din primele zile de internare in spital, am inceput sa primesc prin mesaje de la persoane total diferite un verset din cartea Isaia: „Nu te teme, caci Eu sunt cu tine; nu te uita cu ingrijorare, caci Eu sunt Dumnezeul tau; Eu te intaresc, tot Eu iti vin in ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10). Mi-a luat foarte mult timp sa inteleg ca daca Dumnezeu imi spune ca dreapta Sa e biruitoare, nu am cum sa ies invinsa din boala. Cand am inteles asta, aveam credinta inca mica, prin urmare i-am cerut lui Dumnezeu inca o confirmare in ce priveste planurile Lui cu mine. Stiind ca cifra sapte reprezinta legamantul, am cerut de la Dumnezeu sa primesc acest mesaj de sapte ori de la sapte persoane total diferite. Nu pot sa uit niciodata ziua cand l-am primit pentru a saptea oara: eram la terapie intensiva, tocmai ce suferisem un atac cerebral, fusesem in coma si eram sedata continuu de medici pentru a evita convulsiile. Eram atat de putin constienta de ceea ce se intampla in jurul meu, iar de multe ori se intampla sa delirez. Intr-una din zile am fost vizitata de o prietena draga mie, si chiar daca a stat cu mine aproape jumatate de ora, eu imi amitesc doar 30 de secunde din conversatia noastra, 30 de secunde in care mi-a rostit versetul pe care Dumnezeu mi-l trimitea pentru a saptea oara… atunci am inteles ca nu trebuie sa ma tem, caci Dumnezeu e in control.

Cine şi ce este Dumnezeu pentru tine în momente grele?
Inainte sa ma imbolnavesc aveam propria imagine despre Dumnezeu. Cunosteam o parte din El, atat de putin, incat sa-L limitez in a se lasa descoperit. Credeam ca pot sa fac lucrurile suficient de bine, incat sa nu fie nevoie de completari suplimentare. Eram convinsa ca puterea de schimbare, a mea sau a celor din jur, e complet in mainile mele. Credeam ca prin vointa, determinare si perseverenta pot face orice. Cineva spunea ca dumnezeul modern nu e Satan, ci chipul pe care il vedem in fiecare dimineata in oglinda.
Ei bine, cand simti ca viata ti se scurge printre degete, iar visele ti se naruie, atunci realizezi ca exista o Forta care guverneaza toate lucrurile. Abia cand universul incepe sa ti se cutremure, reusesti sa ii vezi puterea. In zbucium si tumult, printre framantari si durere, reusesti sa vezi mai clar ca niciodata mana intinsa a lui Dumnezeu. O poti ignora sau poti sa te prinzi de ea cu ultimele puteri, abandonand orice lupta a sinelui. Dar nu poti nega ca ea exista.
In pustiu, vocea lui Dumnezeu se aude mai limpede ca niciodata. Chiar daca e arsita, sete si lupta, in pustiu Dumnezeu e izvorul tuturor resurselor vitale.
Pot spune acum ca Dumnezeu e epicentrul vietii mele. Toate lucrurile si deciziile se raporteaza la El. In momente grele sau in clipe de fericire, Dumnezeu e acelasi, in controlul tuturor lucrurilor care lucreaza spre binele celor ce Il iubesc pe El.

Ce faci atunci când simţi că eşti la capătul puterilor?
Au fost multe datile in care eram mai mult decat la capatul puterilor, fie din cauza durerilor, fie din cauza reactiilor adverse la chimioterapie. Au fost momente in care eram atat de rau, incat rugaciunile mele erau doar fraze repetate la infinit. Au fost zile in care eram intr-o stare de semi-constienta si in imposibilitatea de a comunica. Stiam ca tot ce pot face este sa le cer celor din jur sa se roage pentru mine. Si multumesc lui Dumnezeu pentru toti oamenii minunati care s-au unit in rugaciune pentru mine.

De ce “Cancer şi credinţă”?
Acelasi lucru m-am intrebat si eu. Se putea la fel de bine ca si povestea mea sa fie despre „Cancer si Moarte”. Sau „Cancer si Speranta”. Dar in toate momentele de zbucium, credinta a fost cea care mi-a tinut sufletul tare. Credinta nu e legata de speranta. Dimpotriva, credinta este definita prin lipsa sperantei. Credinta e o incredere neclintita in lucrurile care nu se vad – in promisiunile lui Dumnezeu. Azi, traiesc prin credinta, respir prin credinta si reusesc sa vad viata filtrata printr-o inima plina de credinta, o inima care se agata de Dumnezeu cu fiecare bataie.
In spital nu mai exista diferente de statut social, culoare a pielii, varsta, religie sau studii. In spital exista doar diferente de credinta: alegi sa te increzi in Dumnezeu, alegi sa te increzi in medici, alegi sa te increzi in asa-zisa capacitate interioara de autovindecare sau alegi sa nu crezi nici macar in speranta ?! Pana acum, Dumnezeu mi se pare cea mai buna alegere. Singura, de fapt…
Simona, vreau să îţi mulţumesc încă o dată pentru că ai acceptat să răspunzi la întrebări. Mulţumesc că ai împărtăşit cu mine şi cu cei care citesc diamante care au fost şlefuite greu şi care… încă mai sunt în procesul de şlefuire. Eşti curajoasă. Şi sufletul tău e frumos. E în mâinile care ţin cerurile şi pământul. E în siguranţă. Dumnezeul nostru e un Dumnezeu al minunilor, un Dumnezeu care vindecă!

Dacă vreţi să ştiţi mai multe, aruncaţi o privire pe blogul ei, Simona Pop.
O găsiţi şi pe Facebook, Simona Pop.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *