Crăciunul de zi cu zi

Mă obosește tam tamul ăsta de sărbători. Mâncarea, curățenia, vizitele, cumpărăturile. Aglomerația și cozile in-fer-na-le. Bunătatea este scoasă de la naftalină și pusă alături de ciocolata ieftină, înfiptă între portocale. Colindători înghețați și netimpul pe care toți dăm vina. Oboseala. Miros de mâncare și zgomote fără consistență. Mă enervează. Doar de Crăciun ne îndemnăm la fapte bune. Și nici atunci; facem bilețele și schimbăm cadourile între noi. Vrem să primim cât mai multe, însă, dacă s-ar putea, să dăruim cât mai puțin.

Am mers la magazin de dimineață și, în spatele meu, aud un nene îmbufnat:
– Câte cumpărături mai ai de făcut, femeie?!

Astea-s sărbătorile. Bani cheltuiți și portocale stricate. Hristosul nostru e scos din cutia în care a stat peste an. Auzeam azi o colindă nu este sărbătoare fără sărbătorit. Nu zău. Am avut nevoie de un pretext pentru toată risipa și agitația asta și ne-am gândit la Dumnezeu. Ni s-a părut o cauză nobilă și ne simțim împăcați. Motivați.

În fiecare iarnă am un repertoriu de povești și filme pe tema Crăciunului. Undeva în topul preferințelor e Cum a furat Grinch Crăciunul. Zice el la un moment dat că s-ar putea spânzura cu toate cravatele noi de Crăciun. Ironic și strâmbându-se la oamenii care îl priveau șocați, Grinch le povestește despre gunoiul care ajunge din orățel în teritoriul lui. Locuitorii sunt indignați, dar ideea e că are dreptate. Cumpărăm, ne decorăm pustietatea din suflete și ne simțim aproape de Dumnezeu. El e tot în iesle. Ne urăm sărbători nu-știu-de-care și zgârceniile noastre rămân la fel. Egoismul și egocentrismul.

De Crăciun fii mai bun! Mhm. Că doar bunătatea, mila, răbdarea, dragostea sunt pe sezoane. Ediții limitate ca ofertele de Crăciun. Sau de Black Friday. Cum vreți. Zicem noi că porcul nu se îngrașă în Ajun. Nici inima nu devine extraordinar de bună și generoasă într-o zi. Toate faptele bune ne apucă în preajma sărbătorilor. E mai bine decât deloc. Lasă că ducem zeci de portocale, le distribuim prin orfelinate și aziluri și de acolo în colo, Domnul cu mila. Credem că ne reparăm toate lacunele de peste an prin goana de hai-să-ducem-să-facem-să-dăruim-să-ne-scăpăm.

Se insistă pe ideea că acest Crăciun nu e o sărbătoare, ci o stare de spirit, un sentiment și mai ziceți voi. Atunci de ce nu spunem asta și în mijlocul verii? Ah, am uitat. Se spune că dacă te apuci de cântat o colindă în timpul verii, o să ai ghinion. Poate de aceea nu se pomenește de Crăciun decât când ne scrie roșu pe alb în calendare.

Îmi doresc să conștientizez că ziua în care Dumnezeu s-a coborât într-o iesle a făcut posibilă viața și în celelalte zile ale anului. Atât. Nimic mai mult. Poate așa o să-mi pregătesc inima de-a lungul anului, nu doar cu o zi înainte de Crăciun. Dumnezeu s-a coborât pe pământ, pe pământul ăsta care îi aparține cu tot ce este pe el, iar noi, o dată pe an, încercăm să adunăm păcatele sub covor, să facem o curățenie de suprafață și să sărbătorim salvarea lumii în straie noi, cu câteva feluri de mâncare în plus și cu casele împodobite, inimile rămânând la fel de întunecate și ponosite. Uităm că noi, cu toată destoinicia pe care credem că o avem, nu putem oferi nimic Creatorului. Pentru că tot îi aparține. Uităm să pregătim singurul lucru pe care putem să îl aducem la iesle. Inima.

Îmi doresc să am sărbătoare în suflet și azi, și mâine și toată viața. Să-mi fie inima o iesle, un cer în care cântă coruri de îngeri și așa să vă doresc și vouă! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *