Interviuri

Cea mai profundă declarație de dragoste sau despre o Mașină de cusut

12/27/2017

Când am văzut titlul cărții, mi-am amintit de un pasaj care-mi atrăsese atenția prin simplitatea și banalitatea cu care fusese construit. Nu credeam că realitatea poate fi prinsă și țintuită pe o foaie atât de grațios. „Din casă se aude zornăitul mașinei de cusut. Mama pedalează cu picioarele. Mașina de cusut se-nfurie din ce în ce mai repede, c-un clanța, clanța, clanța-clanța, zur-zur-zur-zur-zur – și deodată stă. Ața s-a rupt sub ochelarii mamei. Afară toate stau. Stau ca pendulele oprite”. (Ionel Teodoreanu, În casa bunicilor).
Mi-am amintit de poza pe care o văzusem cu ani în urmă. Era o fotografie din interiorul unei viori. Mă fascinase priveliștea din cutia aceea care scoate sunete divine dacă e în mâinile unui profesionist. Citind-o pe Hristina Doroftei și vorbind cu ea, am retrăit senzația panoramei văzute din interiorul lucrurilor. Hristina, mulțumesc! 🙂

Apropo. Pe parcursul interviului vă povestesc și despre volumul de poezii Mașina de cusut. Poate vă fac s-o citiți.

– Cine este Hristina Doroftei?
– O femeie care-şi caută drumul în literatură şi în viaţă.

Dacă ai găsi covorul lui Aladdin, unde te-ai duce?
– În Cuba, în Havana. Sau în Jamaica. Şi nu m-aş mai întoarce prea curând… Lăsând gluma la o parte, m-aş duce, m-aş muta chiar, într-o ţară civilizată, în care Omul este respectat, iar regulile sunt create pentru a fi respectate, nu pentru a fi încălcate de toţi şmecherii care sfidează bunul simţ.

Al doilea volum de poezii al Hristinei Doroftei este dedicat unei lumi ce stăruie în mintea  scriitoarei, o lume care se așază în cuvinte banale, lipsite de strălucirea unei metafore obișnuite. Contactul cu poezia Hristinei este aproape brutal; poeziile alb-negru ascund vârste și întrebări și insomnii și frământări al căror zbucium se destramă în clipa scrierii. Pentru că amintirea are nevoie de monumente pentru a se vindeca. Lumea din proximitatea mașinii de cusut e o lume banală, prăfuită, gustată de fiecare individ, dar cu toate acestea, este o lume nouă în interiorul celei vechi.

 – Dacă ai putea vindeca oamenii de ceva, ce ai alege să vindeci definitiv?
– Cancerul. Mi se pare boala care degradează acut fiinţa umană.

Ai vrea să fii ac sau ață? De ce?
– Simpatică întrebare. Cred că ac. Pentru că se poate apăra – şi chiar ataca – mai bine decât ar face-o orice aţă. Iar pe mine viaţa m-a învăţat că trebuie să fiu mereu în gardă, gata să răspund diverselor atacuri…

 – Dacă ar fi să folosești 7 cuvinte pentru tot restul vieții, pe care le-ai folosi și când anume?
– Tot timpul le-aş folosi. Nu asta era ideea? Cuvintele ar fi: vreau, spune, de ce, unde, mă doare, nu, dor. Termenul „dor” mi se pare cea mai profundă declaraţie de dragoste, iar „nu” este necesar pentru a stabili nişte limite şi chiar pentru a te apăra.

 – Dacă ar fi nevoie să îți schimbi numele cu oricare alte două cuvinte, care ar fi acelea?
– „Prinţesa războinică”. Pentru mine toată viaţa reprezintă o luptă (chiar cu mine însămi, uneori), iar „prinţesa” ar putea-o îndulci, oferindu-i eleganţă şi feminitate. Oricum, niciodată nu aş fi o „prinţesă leşinată”!   

Câte anotimpuri crezi că au cuvintele?
– Două: vară şi iarnă. Vara pentru perioadele de fericire şi iubire, iarna pentru durerile care trebuie îngheţate cât mai rapid. 

Mașina de cusut rezonează cu cititorul doar prin senzațiile comune ale unei copilării trăite în așteptare, prin experiențele unei adolescențe marcate de întrebări fără răspuns sau răspunsuri fără întrebări, prin dimineți în care cititorul se privește în oglindă și se compară cu o bicicletă cu frâne stricate și prin experiența gustării libertății și vieții cu polonicul. Mașina de cusut este o ofrandă a trecutului, a transelor din nopțile petrecute în așteptare și a „pielii ce tânjește/ după mângăieri și răsfăț”.

Care este antonimul unui sărut?
– Toamna şi primăvara.

 – Ce culoare are durerea și ce gust are fericirea?
– Fericirea are gust de cireşe şi miros de ghiocei, iar durerea este neagră.

când mi se face dor
vreau să fiu cămașa de pe tine
fibra care te îmbrățișează
și te mângâie atât de des

(Hristina Doroftei, așteptare)

 – La ce visează Hristina Doroftei?
– La linişte.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *