Ce ar spune un halat de baie dacă ar putea vorbi

Eu țin oamenii în brațe. Altceva nu știu să fac. Iau forma lor și, din când în când, păstrez și forma inimii lor. Îmi place să învăț ritmul inimilor. Așa simt și eu că trăiesc. Când țin un om în brațe pot să mă mișc, pot simți cum bate o inimă. Ei spun că le țin de cald, că adun picăturile de apă de pe trupurile lor, însă poveștile mele sunt mai mult decât atât. Între două dimineți se întâmplă multe. Oamenii au umerii calzi dacă știi cum să îi strângi în brațe.

Am stat multă vreme în aburii fierbinți; oamenii cântă în duș. sunt haioși. cântă când sunt veseli, cântă când sunt triști. când tac și privesc în gol sunt triști de-a binelea. ies din cadă sau din cabina de duș cu apa șiroind de pe trupurile obosite, însă tâmplele lor sunt înnorate, iar din gene le picură teama. sau oboseala. sau întrebările fără răspuns. îi iau în brațe. trupuri umede, tremurânde. se ascund în mânecile mele largi, își strâng faldurile pe talie și se privesc în oglinda aburită cu mâinile în buzunare. dacă îmi mototolesc mânecile știu că îi doare ceva.

Îmi place să văd cum picăturile de apă le conturează trupurile; pornesc de pe lobul urechii, le mângâie obrajii, alunecă apoi în scobitura umerilor, coboară de pe coapse pe glezne și se sting în prosoapele mari. Trupuri obosite, calde, cu umerii apăsați de grijile zilei, de temerile pentru zilele de mâineLe țin în brațe și-mi pare că în oftatul lung și adânc e o umbră de uitare care le șterge toată teama pentru câteva secunde. Oboseala. Suspinul adânc îi liniștește pentru câteva clipe. Atunci își îmbrățișează umerii, respiră resemnarea.

Știu multe povești. Asta o spun petele. Ca niște pistrui care mă desenează pe mine, pistrui care povestesc despre diminețile cu cafea îndulcită și fursecuri mici, rotunde. În graba, fericirea sau agitația lor, oamenii murdăresc fața de masă cu stropi de cafea. Și mai ajung și pe mine. Fiecare pată de cafea are povestea ei. Asta e dimineața în care el a ajuns târziu, dimineața în care ea a întârziat la birou, dimineața în care ei au rămas îmbrățișați mai mult ca de obicei. 

După amiezile sunt liniștite. Ajung acasă, se dezbracă, își lasă probleme dincolo de ușă. citesc, învață. sau dorm. sau așteaptă. sau gătesc. sau râd. sau sună pe cineva drag.
ceaiuri calde și liniște.
știu povestea nisipiului de pe glezne, a urmei de ruj, a șoaptelor.
știu tresărirea aceea când cheia se învârte în broască și știu îmbrățișarea lungă din fața ușii. știu somnul acela liniștit, visurile zbuciumate și știu amânarea aceea de zece minute a ceasului deșteptător.

miros a nopți nedormite, a sărutări lungi, a îmbrățișări și a dorințe șoptite. a încurajări, cuvinte dure spuse la mânie, a discuții scurte și seci, a țipete, a lacrimi ascunse, a speranțe ce rămân veghind pe noptieră după ce somnul biruie gândul. atârn în cuier, având în țesătură toate necuvintele ei din clipele în care se roagă ca el să ajungă cu bine acasă. port toate acele ai grijă de tine, sună-mă când ajungi, te aștept. când țin oamenii în brațe, îi simt vulnerabili. îi simt cum toate zidurile tremură și alunecă într-o pereche de papuci de casă, singurii care nu fac zgomot, deși susțin un univers ce pășește pe gresia din bucătărie.

sunt cel care stă îngrămădit în geamantan și cel care acoperă umerii, suspinele, zâmbetele. Îmi plac oamenii. Îmi place să îi țin strâns în brațe. am învățat să trăiesc viața lor, să aștept. așa am înțeles ce simt ei când așteaptă pe cineva drag să se întoarcă acasă, cum se simt atunci când stau minute în șir în apa caldă și ies de acolo cu degetele zbârcite și cum se simt după o noapte nedormită când apar în bucătărie și așteaptă cafeaua.

Îmi place să țin oamenii în brațe. să le ascult inima… și să adun în cutele mele toate oftările atunci când alunec de pe umerii lor.

 

2 thoughts on “Ce ar spune un halat de baie dacă ar putea vorbi”

  1. Ally spune:

    Am crezut ca o sa citesc ceva kinky, dar am citit ceva si mai grozav :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *