care-i faza cu anii de la bord

Publicat pe Publicat în Nescrise...

Maturizarea vine și cu bune și cu rele. Ca orice altceva, de altfel. Îmi amintesc de momentele din copilărie în care voiam să ajung și eu să beau cafea. Voiam să fac lucrurile pe care le făceau oamenii mari, such as stat afară până târziu, citit până târziu, culcat târziu and so on. După ce am crescut, mi-am dat seama că, de fapt, cafeaua e teribil de amară, dacă stai afară până târziu poți păți enșpe mii de chestii nasoale, cititul până târziu te face să amâni alarma de n ori și tot așa cu chestiile de oameni mari. Anii s-au dus, indiferent de ce mi-am dorit eu.

Am ales să fug cu tine. Și mi-ai atins sufletul. Am râs ca un copil, am uitat de ce lăsasem în urmă, am fost cu tine, am fost noi, am început să fim.

Cred că ar trebui să mă felicit pentru faptul că… mi-am trecut data zilei de naștere pe Facebook și că Facebook-ul ăsta a fost așaaaaa drăguț să dea o sfoară-n lista de prieteni cum că e ziua mea. Bravo, Alle, ca și cum ți-ai lipit pe frunte, hellllăăăuuu, e ziua mea! Glumesc. Și totuși……

Am crezut că dacă plec pe urmele visului meu, o să fiu în al nouălea cer. Mi-am dat seama ceva mai târziu că… cerurile nu sunt trepte pe care le poți sări, ci mări fără punți, fără luntri, sau cu corăbioare în care intră apă. Visul nu prinde aripi că vrei tu sau că le desenezi pe hârtie. Trebuie sculptate, trebuie șlefuite și trebuie probate. Aham, asta include și căzăturile. De multe ori abandonăm, plângem, fugim, ne dăm bătuți.

Una dintre cele mai frumoase chestii pe care le-am învățat până acum, a venit din partea unui martor al lui Iehova. Ei nu își sărbătoresc zilele de naștere. Trecând peste ofticarea mea, am rumegat ceva mai târziu unul din argumente. Vrei cadou azi, sau vrei în fiecare zi? Pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că un cadou nu trebuie să fie musai musai cu fundiță, împachetat, surpriză sau ceva costisitor. E timpul pe care cineva ți-l dă doar ție când ar putea face alte chestii urgente care-i stau după cap, să se roage pentru tine, să te ducă undeva cu mașina, să plătească o comandă în locul tău, să te ducă pe un vârf de deal să vezi un apus, să te sune înainte de un examen, să îți scrie în fiecare zi, să se plimbe cu tine, să îți cumpere ceva fără niciun motiv, să te ia în brațe, să se gândească la tine…

Am mers împreună sub cerul albastru, sub privirile soarelui, printre pădurile despărțite de șosea. Mi-ai vorbit și ți-am văzut cerul din inimă cum se coboară de pe buzele tale pe mâinile mele.

Mulțumesc celor care mi-au scris la 00:00. Mesajele alea mi se par cele mai frumoase și cele mai evidente dovezi ale atenției la detalii. Știi că cineva a stat treaz, că s-a străduit să îți scrie fix la ora aia… E un sentiment tare plăcut să vezi cum se adună pliculețele pe ecran și citești urări, binecuvântări și altele…

Mulțumesc prietenilor care… știți voi.

Mulțumesc celor care mi-au scris, deși nu ne-am văzut niciodată, sau nu ne-am mai văzut de multă vreme. Cei cu care am făcut interviuri. Scriitori, bloggeri, fotografi, lideri, organizatori de tabără. Cei care mi-au fost profesori, mentori, inspirație.

Mulțumesc celor care au împachetat, cumpărat flori, scris și pus în plăsuțe de cadou. Bilețelele scrise de mână mi se par… îmi sunt suficiente.

Mulțumesc celor cărora mi-au scris ceva sincer și creativ și cu muuuuulți smailici combinați prin mesaj! Mulțumesc că ați dat mâna cu copilul care încă sunt și pe care mă încăpățânez să-l păstrez.

Mulțumesc în special celor care zilnic vă faceți timp pentru mine. Vouă nu vă scriu aici pentru că vă strâng în brațe și vă mulțumesc des. Dacă uit să fac asta… iertați-mă. Încă lupt cu egoismul.

Sunt cu un an în plus la bord, binecuvântată, cu visul acasă, uimită și cu o nouă lecție învățată. Am primit o nouă zi ca semn că încă sunt așteptată, sunt iubită și trebuie să strâng comori în cer. Iar cei care mi-ați urat de bine, sunteți rugați să faceți la fel.

Soarele coborând încet prin norii aprinși. Așa e și rugăciunea inimii zdrobite.

Am văzut Iubirea binecuvântând ziua asta. Ziua dată în dar. Și o inimă lângă care am numărat anii sau m-am pierdut în prezentul harului dat fără plată. Ne așteaptă munții, marea… începem numărătoarea inversă!

Fotografie : Moldovan Ciprian

 

 

2 comentarii la “care-i faza cu anii de la bord

  1. La mulți ani suflet frumos! ? Atât de multe lacrimi ai prins ‘ici colo, să nu mai spun de zâmbete….vom pleca curând….ne așteaptă acolo, dar până atunci mai închidem un an și deschidem altul….să fie cu sănătate și iubire! ?

    1. Mulțumesc frumos! Mesajul tău e o adevărată surpriză pentru mine, Anamaria! L-am citit și recitit… Mulțumesc!
      Fii binecuvântată! :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *