Valoarea unei coji de cartof

Publicat pe Publicat în Recenzii
Astăzi am citit o carte în câteva ore. Citind, am simţit tensiunea unui om care dezamorsează o bombă. Cartea e în faţa mea, pe birou. E linişte, dar dacă o deschid, am impresia că glasul istoriei va relata încă o dată povestea unui copil, a unui erou. Un supravieţuitor. Un băiat pe lista lui Schindler.
Poveştile şi filmele despre Holocaust sunt greu de descris. Ai impresia că citeşti şi priveşti ceva absolut imposibil, ireal. Şi totuşi, aceste evenimente s-au întâmplat cu puţin timp în urmă. Cineva spunea că istoria trebuie citită pentru ca greşelile să nu se repete.
Am citit „Hoţul de cărţi” şi „Printre tonuri cenuşii”, dar copilul acesta care supravieţuieşte Holocaustului are o poveste cutremurătoare. „Aceasta este singura carte de memorii publicată vreodată de un copil supravieţuitor de pe Lista lui Schindler şi ilustrează perfect demnitatea autorului, o remarcabilă lipsă de resentimente, dar şi o faţă a războiului văzută prin ochii unui copil speriat, al cărui unic deziderat era să supravieţuiască fiecărei zile în parte.”
Cartea descrie experienţa unui copil evreu de 10 ani în perioada în care naziştii invadează Polonia. Schimbările bruşte, neaşteptate şi din ce în ce mai devastatoare, se perindă în viaţa acestui băiat care realizează că supravieţuirea necesită o luptă crâncenă împotriva morţii, a foamei, a bolii, a frigului: „părea că sunt prea mic ca să lucrez cu normă întreagă, dar eu nu mă mai consideram un copil şi nici ceilalţi nu o mai făceau. Trebuia să contribui şi eu la supravieţuirea familiei mele, oricum puteam. (…) Scopul nostru era să rămânem în viaţă până când nemţii aveau să piardă războiul şi să plece învinşi.”
Schindler este personajul cheie în povestea lui Leon Leyson. Un nazist, un german. Dacă m-aş opri aici, numele lui Schindler ar provoca dezgust şi dispreţ ca oricare alt nume de gardian sau ofiţer al lui Hitler. Însă Oskar Schindler, deşi deghizat în monstru, dă dovadă de un caracter aparte, fapt dovedit de o parte din acţiunile sale (cei care veţi citi cartea, veţi înţelege de ce spun „o parte”). „Avea o capacitate extraordinară de a reţine numele. Mă obişnuisem cu faptul că pentru nazişti eram doar un evreu oarecare; numele meu nu conta. Dar Schindler era diferit. Era evident că voia să ştie cine eram. Se purta ca şi cum îi păsa de noi ca indivizi.”
Acest Schindler, „om complex plin de contradicţii – un nazist oportunist, intrigant, nonconformist, dar atât de curajos şi de temerar, un adevărat erou – salvase de la o moarte aproape sigură în jur de 1 200 de evrei.” Leon Leyson este de părere că „Oskar Schindler reprezintă definiţia eroismului. El este dovada că un singur om poate da piept cu răul şi poate produce o schimbare.” Cei care au fost salvaţi, i-au dăruit un inel care purta inscripţia: „Cel care salvează o viaţă salvează lumea întreagă”.
Ar fi multe de spus. Credeţi-mă că e extrem de greu să descrii 235 de pagini de încordare, respiraţii întretăiate, lacrimi de furie, deznădejde, oroare, recunoştinţă şi bucurie. Cartea o găsiţi aici Un băiat pe lista lui Schindler.
Cartea aceasta te învaţă valoarea familiei, a micilor bucurii zilnice, a unei îmbrăţişări… chiar şi valoarea unei coji de cartof. Mai mult decât atât, te învaţă să preţuieşti ceea ce ai, să fii mulţumit şi să lupţi ca să păstrezi ceea ce ai primit în dar. Şi, îţi mai spune că uneori istoria e glasul greşelilor care nu trebuie repetate.
 Sursă fotografie: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *