Trecutul are ochi de pisică

Publicat pe Publicat în Nescrise...

Am ținut o groază de pisici în casă. Da, în bloc. În ciuda acelor dacă înghiți un păr de mâț e bai! zgârie, nu se învață la lădiță, distruge perdelele, se învață cu mâncare fițoasă, se sălbăticesc, strică tapițeria aaaaaand so on, am avut o colecție de pufoșenii în apartament. Toate au primit nume ciudate. Majoritatea au ajuns la țară și au murit bătrâne și fericite.

 

Azi e ziua ei. A minunii ăsteia cu marea în ochi. Atena. Am găsit-o în 4 iulie, luni. Bac, proba scrisă la limba română. Știu că am ajuns acasă și, după ce am lenevit câteva ore, am ieșit în oraș. Am găsit-o la niște copii, undeva printre blocuri. Era într-o cutie de carton, pe jumătate moartă, cu ochișorii umflați și cu blănița murdară. M-am oprit. Majoritatea prietenilor mei știu că am o slăbiciune pentru pisici. Bineînțeles, ghemotocul ăla amărât și ca vai de el m-a topit. Copiii m-au întrebat dacă nu vreau să iau acasă micuțul animal. My mom would kill me! Am plecat. Mă tot gândeam la mititelul acela neajutorat și…. să mă risc? să merg după pisică? ce să faaaaac? bine, merg. o să dorm pe preș, dar tot mă întorc.

Booooooooooon. M-am întors. Și am așa am aflat că e pisicuță și că are conjunctivită. Alle, acu’ e acu’. Ai bac și tu adopți o mâță bolnavă. Ce faci cu ea? Am ajuns acasă. Nu am pățit nimic, din fericire. Adică nu am dormit pe preș. Am învățat (pseudo-învățat, adică citit, adică…. mda) pentru bac. Am tratat pisicuța până când într-o dimineață m-a privit cu ochișorii ăia mari și rotunzi și limpezi și… Doamne. <3

 

Știu că în prima seară am culcat-o lângă patul meu, într-o cutiuță. A dormit buștean după ce a băut lăptic și și-a făcut o burtică rotundă, rotundă. De unde știu? Pentru că sforăia. Serios. Am avut eu multe pisici, dar niciuna nu a strănutat cât a strănutat Atena. Noaptea sforăia. Funny cat, I know. Fugea după mine prin casă, mieuna când mă vedea dimineața, mi se urca în brațe și pe umeri când citeam lângă ea. Și… torcea. Întotdeauna m-a fascinat torsul de pisică. Specialiștii nu-și explică fenomenul. Hihi. God is smarter than you, guys. Give up.

Era destul de ciudățică pentru ai mei. Da, avea un amestec ciudat de culori pe blană, dar eu o iubeam și așa. Să vedeți ce funny arăta când îi făceam baie. Până la urmă, ai mei au îndrăgit-o și ei. Era pisica familiei. Și… acum prinde șoriceii din ograda bunicii mele. Îi aduce pe terasă și se joacă cu ei. Doarme în casă și…. nu mai strănută acum. :))

Pisicuța asta îmi aduce aminte de multe… Trecut întrupat într-o felinuță.

Fotografii: Ciprian Moldovan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *