Povești nemuritoare… updated

Publicat pe Publicat în Nescrise...

O inimă nu se fură. Oricât de frumos ar zâmbi el, oricât de frumoși ar fi ochii ei. Eu nu cred în jumătăți. Am mai zis eu asta și o mai spun. Dumnezeu a spus că nu este bine ca omul să fie singur. Singur, nu incomplet. Omul s-a alintat și a spus că alt om e jumătatea lui. A făcut și melodii pe tema asta, dar aici e altă poveste. 

Cu atâtea nunți fastuoase, cu atâtea logodne fancy sau mai știu eu cum, e imposibil să nu discuți pe și despre tema asta. Adică, noi astea care facem nazuri și nu ne mărităm, stăm pe margine și analizăm. Mai și învățăm. Deci e constructivă treaba. :)))) Povestești ce povestești și te trezești că discuți despre rochia uneia, despre cum a cerut-o nuștiucine pe nuștiucare and so on. Toate-s la feeeeel de la o vreme încoace. Ea tocmai și-a dat bacul (măi, decât să faceți prostii necăsătoriți, mai bine legați-vă la cap și faceți nuntă, așa cruzi), el nu lucrează, dar culmea culmilor, are bani. E bine after all, dragostea asta trebuie și ea întreținută, nu? Prințesele alea pe care le vrea toată lumea nu trăiesc numai cu apă, dacă mă înțelegeți. Prințișorii, idem, armăsarii lor au, de regulă, patru roți, nu două.

Voiam să îmi iau o vedere de la mare. Întreb și eu dacă mai există așa ceva. Cineva se uită la mine și bufnește în râs. La ce? Acum, toată lumea are un telefon. Faci o poză și gata.
Agree. Se distra cineva care trimisese pe vremuri vederi de la mare acasă câteodată ajungeam acasă și vederea după noi :))
Mda. Am văzut o poștă pe acolo. Cam dărăpănată clădirea. Ah, da. Era părăsită chiar.

Care-i legătura cu vederea?  
S-a modernizat iubirea. Plătim firme care scriu scrisori de mână, dinalea veeechi, cu cerneală și cu sigiliu ca să ne declarăm iubirea. Plătim altă firmă ca să transporte buchete gigantice de flori perfect aranjate, că deh, pe câmp sunt flori cu gâze. 

Da, iubirea asta nu ține de foame. Iubirea asta sună a gol. Pentru că iubim atunci când ni se oferă ceva, atunci când avem de câștigat. Când ne sunt satisfăcute poftele. În toate sensurile. Nu ține de foame pentru că într-o zi buzunarele se golesc, florile se ofilesc, scrisorile alea drăguțe se pierd. pentru că nu au valoare. pentru că sunt scrise de altcineva. 

Iubirea care ține de foame e frumoasă. Ține de foame pentru că amândoi se gândesc nu la ei înșiși, ci la celălalt. Ăsta e ajutorul potrivit. E întregul care își găsește un punct de sprijin, un centru în celălalt. Doi care devin una
Nu-mi permit să scriu mai multe pentru că încă nu am fost pe front ca să vă spun cum arată victoriile. Mă feresc să spun înfrângeri. Pentru că inima nu are dubluri de rezervă. Și nici nu se reface ușor. Dar am văzut câteva căsnicii în care iubirea era frumoasă. Nu spun nici perfectă, nici ca la carte. Pentru că suntem oameni. Și oamenii sunt imperfecți, dar când îl implică pe Dumnezeu în latura asta, ajung să trăiască iubirea. Adevărata iubire. Nu povești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *