N-am să te pot iubi

Publicat pe Publicat în Nescrise...

Nu știu voi, dar eu am obosit; orice ai discuta, oriunde ai fi, cu oricine ai vorbi auzi despre sex, cine cu cine s-a mai cuplat, care cu care, unde, cum, când, de câte ori and so on. Aia e prietena nu știu cui, ăla a făcut așa, s-au despărțit, stau împreună, nu mai stau, poate o cere, poate nu… I’m fed up, cum zice englezu’. Toate piesele pe care le asculți, dacă nu au imagini, au cuvinte despre asta. M-am trezit în mijlocul unor iubiri caricaturale și am obosit.

Prima carte din 2017 e o dezamăgire (aproape) totală. Povesteam ieri unui prieten că, de multă vreme nu am mai citit o carte cap-coadă. O carte în care el să nu fie cu 30 de ani mai mare decât ea, o carte în carte el să nu fie însurat și să curteze o puștoaică de față cu nevastă-sa, o carte în care dragostea să fie dragoste, nu concubinaj sau activitate de timp liber. Ziceam de prima carte. Mda. Am ajuns la jumătatea ei de azi dimineață. Speram să citesc scrisori de dragoste. Punct. Puține. Majoritatea sunt scrisorile unor oameni căsătoriți care s-au săturat de prima iubire, oameni pasionați de trupuri și nu de suflet. Ah. Cu un drum, am aflat care scriitor a mai fost pe invers. Deci caricaturile astea au fost dintotdeauna, doar că mai pe ascuns. Acum e ceva obișnuit.

Printre primele întrebări care mi se pun frecvent sunt cele de genul uhm, voi vă culcați împreună înainte de căsătorie? Aveți voie să…? Faceți asta?. Deja-mi vine să răspund cu altă-ntrebare. Ceea ce nu înțeleg oamenii e că viața și rostul ei în goana-i blestemată nu e despre câte sau câți ai avut, de câte ori și cu cine. Și am obosit. Pentru că văd pseudo-familii și toate astea îmi fac visurile să pară dureros de neverosimile. Lumea râde și spune că e imposibil să găsești pe cineva care așteaptă, la fel ca tine. Am încetat să combat fraza asta. Nu pentru că nu mai cred în ceea ce răspund, ci pentru că am înțeles viziunile unor oameni care trăiesc altfel decât mine.

Îmi doresc mai mult decât o noapte, două, trei, un inel, un buchet uriaș de flori și un bărbat îngenucheat în fața mea. Am crescut văzând oameni care niciodată nu s-au acuzat de infidelitate. Nu am auzit niciodată ai întors capul după tipa aia, sau dacă aș fi fost căsătorit cu altcineva… De aia, Dumnezeu, (că totuși, o fi mai deștept ca noi) a lăsat câteva reguli și în privința asta. El nu condamnă omul, ci păcatul.

Da, am obosit. Dar nu am renunțat. Și am înțeles că dragostea adevărată, nu seamănă cu cea din basmele copilăriei, nici cu cea pe care o văd pe stradă, pe Facebook, pe Instagram. Dragostea adevarată are timpul ei, vremea ei. Și roadele ei sunt pe măsură.
Nu cred în dragostea de mâine. Cred în dragostea de astăzi. Cred că dragostea are un prezent continuu. Așa cum am văzut-o de când am început să vorbesc, să merg, să înțeleg… Și mi-am dorit să trăiesc o dragoste nu ca în povești, ci una de zi cu zi care să mă învețe să oglindesc Chipul după care am fost creată.

Iubitule, niciodată nu voi putea să te iubesc fără ajutor. Mă cunosc și știu că am defecte care ar putea ruina totul. Nu te voi putea iubi atunci când faci dezordine, când nu mă ajuți în bucătărie, când îți lași hainele împrăștiate, când mă critici, când nu mă asculți, când conduci fără să fii atent, când ești mânios, când greșești. Din cauza orgoliului, a nerăbdării, a mâniei, a încăpățânării și a celorlalte defecte pe care le am.
N-am să te pot iubi de una singură. N-am să te pot iubi fără Dumnezeu. Cu El însă, am să învăț să am răbdare, curaj, blândețe, bunătate,  d r a g o s t e . Vom învăța împreună să iubim, să oglindim cea mai frumoasă caracteristică a lui Dumnezeu. Atunci, împreună. Pe curând, iubitule.

Sursă fotografie: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *