Nescrise...

Iubirea care dă bine

12/23/2017

Ieri am auzit o expresie care mi-a dat de gândit… și noi ca ortodocșii, la Crăciun și la Paște! Am înțeles atunci că ortodocșii n-au nicio treabă. La fel de bine se poate spune și noi ca Alexandra, la Crăciun și la Paște! Am înțeles și că se citește mai concretizăm și noi iubirea din haști în Paști. Iubirea, cel puțin la mine, se traduce în faptă atunci când nu mi-e greu să convertesc vorba în ceva palpabil. Că tot e sezonul cadourilor… Se fac daruri pentru copilașii sărmani. Cred că, în afară de portocale, micuții n-au văzut alte fructe. Și asta pentru că doar la finalul anului ne amintim. Și cu darurile astea, am observat că le facem atunci când nu ne costă prea mult. Pentru că un set de creioane colorate e mai rentabil decât o bluziță călduroasă, o pereche de șosete groase ține de cald, indiferent cât de ponosite sunt ghetuțele și o periuță și o pastă de dinți sunt mai ieftine decât o vizită la stomatolog.

E nebunie în oraș! Da, e. Tata îmi spunea că o doamnă cumpărase cireșe cu 60 lei kilogramul sub pretextul că dau bine pe masă. Da, și eu dau bine când ambalez festiv o cutie și pun în ea lucruri de care nu mai am nevoie, mărunțișuri colorate care nu țin de cald și trântesc un Sărbători fericite! ca și cum aș pune cireșe de plastic pe masă. Ca să dea bine, normal. Mă bântuie o cutie pe care am donat-o într-o iarnă geroasă. Îmi amintesc de faptul că pusesem niște jucării vechi în ea și atât. Nici nu știu dacă am ambalat-o. Țin minte doar că, în drum spre locul unde se strângeau donațiile, cel care ducea grămada în care era și cadoul meu, scăpase câteva cutii. Jucăriile din darul meu s-au rostogolit pe asfaltul rece, acoperit cu zăpadă. Era frig și cred că în sufletul micuțului care a avut fericirea să primească un dar gol, s-a făcut și mai frig. Zilele trecute am văzut un film în care un personaj zicea ceva de genul la un moment dat: nu e suficient să spui te iubesc. Trebuie să demonstrezi asta. Extrem de clișeic și cunoscut, însă de prea puține ori merg mai departe după acel patetic te iubesc.

Iubirea costă. Te doare spatele, ți se înăspresc mâinile, uneori trebuie spartă pușculița și întotdeauna rămâi ultimul după ce se sting luminile.

Nu am fost să văd, dar cred că fața lui era pliiiiină de bucurie. Cred că se simțea iubit, sau, măcar băgat în seamă. Iubirea care tace și face e uimitoare. E de nedescris sentimentul care te cuprinde atunci când vezi oameni cu inimi deschise care înțeleg Iubirea ce se jertfește. Privești la lucrul ce le-a ieșit din mâini și vezi că Iubirea ține de cald piciorușelor înghețate, umerilor care tremurau dimineața înspre școală și cuprinde trupușorul care de luni de zile nu cunoscuse decât un singur rând de hăinuțe. Da, într-adevăr, Iubirea văzută în acțiune, dă bine pe mâinile și inimile care tac și fac…

 

Fotografie:Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *