Împărăția în formă de inimă… de copil

Publicat pe Publicat în Nescrise...

Orice mi-ar spune oamenii, oricât de înverșunat m-ar contrazice cineva, eu o să cred în minuni. Pentru că pe una o am acasă; citește povești tot mai cursiv, aleargă, râde, spune perle, colorează și adoarme cu cărțile lângă pernuță. Minunea asta e un copil curajos, energic și vesel. E felul lui Dumnezeu de a șlefui o inimă de om mare. E modalitatea prin care Dumnezeu repară rugăciunea deficitară și adună familia împreună.

Eroul meu a crescut. E aducerea aminte a faptului că Dumnezeu are timpul și metodele Lui. E minunea care deschide ochișorii în fiecare dimineață și apare desculță pe parchetul din hol. Ne amintește că ceea ce Dumnezeu binecuvântează, rămâne binecuvântat, chiar dacă uneori ne pierdem speranța…

Oamenii spun că un erou poartă pelerină și mască. Alții spun că un erou are pe pereții din hol diplome și poze cu oamenii pe care i-a salvat. Eu îmi recunosc eroul după gălăgia pe care o face pe scări. După hohotele de râs și pașii desculți. După vocea care mereu întreabă, mereu e curioasă. Eroul meu nu are niciun afiș. Nu s-au făcut benzi desenate după isprăvile lui. Eroul meu nu dă răspunsuri. Eroul meu pune întrebări întrebărilor și face boacăne. Eroul meu mă pune să număr până la degetul mic și să merg să îl caut. Eroul meu îmi spune să mă ascund în bucătărie și să aștept să fiu găsită. Eroul meu spune că nu lasă niciun băiat să mă ia. Îmi spune că n-am nevoie de altul din moment ce îl am pe el deja.

Eroul meu spune încolăcește-mă în loc de îmbrăţişează-mă, şi sună mai bine. Eroul meu mi-a definit dorul într-o seară, citând dintr-o poezie învățată la grădiniță. Eroul meu mă inspiră să scriu, să cred, să simplific lucrurile şi să fac totul în paşi mici de prichindel, ca să nu pierd niciun detaliu.

Dragul meu drag, ai fost trimis ca să mă înveți să am răbdare. Să văd frumusețea de la înălțimea ta. M-am născut odată cu tine, iar acum creștem împreună, ținându-ne de mână. Citim poveşti cu Ştrumfi, cu Habarnam, ne uităm la desene cu Garfield, Winnie, şi ne jucăm de-a v-aţi ascunselea. Cu tine îmi retrăiesc copilăria în fiecare zi. Când ai fost mic-mititel, te-au luat în braţe şi au rostit Binecuvântarea peste tine. I-am auzit spunând că ceea ce Dumnezeu binecuvântează, rămâne binecuvântat. Nu am înţeles atunci. Dar, după ce te-am văzut căzând şi izbindu-ţi spatele mititel de pământ, am ştiut că binecuvântarea Creatorului era peste tine. Te-ai ridicat, ai inspirat adânc şi ai început să alergi. Când tropăi seara prin hol şi noi te certăm ca să încetezi, îmi amintesc de Binecuvântarea care a rămas peste tine. Picioruşele care aleargă şi nu stau locului nici când eşti la masă, ochişorii mamei, năsucul mic, degeţelele pline de cerneală, pereţii măzgăliţi, maşinuţele cu piese lipsă, hăinuţele tale mici.

Când pleci, e linişte. Prea linişte. Nu e nimeni care să mă întrerupă, nimeni care să alunge tăcerea adulţilor, nimeni care să facă gălăgie şi dezordine. Nu știu dacă cineva va face benzi desenate sau dacă se vor scrie cărți despre tine, însă eu îți promit că am să te port în rugăciunile mele. Voi scrie eu despre tine. Și voi cere ca Binecuvântarea să rămână peste tine.

El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *