habarnu am ceseîntâmplă

Publicat pe Publicat în Nescrise...

vin acasă mai bătrână cu trei ani.
era un fotoliu în stradă. De ce l-or pus acolo? De ce tocmai acolo? Recunosc, e plăcut să te așezi când te dor știrile, vremea, cuvintele.
m-am tăiat în biletul de tren. Mi-am crestat buricul degetului și am stors o picătură deformată de sânge.
era noapte când am ajuns în gară. În gară nimeni. În mine, întuneric.
mi-e dor de tine, mi-e dor de soare, mi-e dor de căldură.
e frig, nu mă mai încălzesc de luni dimineața.
parcă e tot luni, e tot dimineață, iar eu stau tot pe ultimul loc din autobuz, acolo unde îți îngheață picioarele și simți fiecare zdruncinătură.
seara am chef să beau cafea cu lapte, dar ce fac la noapte?
aștept să-mi scrii și mi se strânge stomacul de teamă
îmi pare că e sâmbătă sau ziua aia care nu are denumire. poate că ora cu care șchiopătează timpul e, de fapt, o zi întreagă, un an, o veșnicie.
sunt acasă, dar nu sunt în brațele tale
am impresia că lumea a intrat la apă
toți spun că vine iarna
mărul pe care l-am mâncat a fost dulce. ireal. cu sâmburi.
nu mă pot spăla pe mâini din cauza tăieturii, am impresia că mă doare, că o să-mi pierd tot sângele, că o să-mi murdăresc mâinile cu sânge, că o să-mi spăl mâinile în sânge în loc să-mi spăl mâinile de drum
ce-am scris nu e artă, e doar o adunătură de mizerii, de resturi de zile pe care le-am făcut cocoloașe și le-am aruncat în mine.

Sursă fotografie: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *