Factura la lumină

Publicat pe Publicat în Nescrise...

And They Lived Happily….. 

tăiaaaaaaaaaaaați!

În față e o trupă de parfumați care mai au bunul simț… cât de cât. În spate e restul, potoliți și ei. În dreapta… El, un ditamai puștan care se joacă pe telefon și îi spune mamei să tacă. Aham, așa pur și simplu „Taci am spus, taci!” Ea îi spune să își ia căștile și îi dă înainte cu poveștile. Are cu cine; în fața ei e o bunică vorbăreață. Îmi urăăăăăăăăăăăsc căștile care m-au lăsat fix acum, au și astea toane. Magic FM-ul îi dă cu reclame despre medicamentele pentru constipație, iar la știri, o tanti care se bâlbâie spune despre aglomerația infernală de la mare. Oricât de mult îmi displace grupul vesel din dreapta, aud tot ce povestesc. Mă distrează. Mama spune că e rea lumea asta, că e tot mai greu, că de-ar fi 10 lumi ar fi taaaaare greu, dar că doar o lume este și nimeni nu lasă de la el. Bunica o aprobă, apoi spune de nu-știu-ce flori pe care le-a pus în jurul casei. Mama o întreabă dacă lui cutare (probabil bunicul) îi plac. Bunicuța care spunea că în lumea asta nu mai există bunătate, răspunde rățoindu-se:

 – Da’ ce mă doare pe mine capul?! Eu să am unde de sta, că apoi dacă lui nu-i plac… e treaba lui.  
Foarte tare. 

 Așa. Și, din bârfă în bârfă, care pe unde lucrează și ce, ajung la un cuplu. Bunica întreabă dacă sunt căsătoriți. Grăsanul, pardon, copilul, spune că sunt cununați. La care mama: Eh, cununați. S-or cununa pă lumea aialaltă, hăhăhă. Și așa, aflu că el face panouri solare și că ea gătește doar când are chef (bravo ei, asta da femeie, nu ca aia care îți pune zilnic blidu’ sub nas, hăhăhă – mama), că amândoi pleacă din țară când vor, se întorc când vor, dar că fiecare plătește pentru el. Și, concluzionează mama – Eh, măcar să nu fie singuri. Să nu le fie urât. 

Bat-o vina de singurătate. Că ia, face oamenii să păcătuiască. Ei, ei, pomana ta de singurătate! 

Cele două râd de „familia modernă”, așa cum a numit-o mama, în timp ce odraslei i se descarcă telefonul. Nuuuuuuu, mai bine stai cu nasul în jocul ăla tâmpit cu volumul dat la maxim, decât să faci comentarii tâmpe despre oameni cuminți și necununați. 

În ultimele zile… Well, cum să vă spun, mă bate gândul să mă fac măicuță. :)))) Aș putea împărți ultimele zile în vreo 3 articole cu și despre învățături din sfera celor încărunțiți pentru „tinerii ăștia fără minte”. Cred că am auzit de 20 de ori (pe puțin): 
 „să nu te măriți!” 
„nu pierzi nimic fetițo. Doar plozi cu grămada și nervi tocați” 
„dacă aș fi avut eu mintea pe care o am acum la 20 de ani, în veacu’ veacului nu m-aș fi măritat” 
„pfai copilă, mi-a spus o prietenă că era circu’ de pe lume dacă nu se culca cu el… După trei ani au divorțat. Bărbații sunt ca animalele, copilă” 
„să-ți faci mai întâi un rost, că bărbați sunt destui, fetițo” 

Mai am, dar mă opresc aici. Pot spune că argumentele au fost convingătoare. În orice caz, lucrurile astea nu se spun din răutate (cel puțin, nu întotdeauna). Într-o oarecare măsură, femeile trecute prin viață, au dreptate. Viața de familie nu e toată roz, nu e imaginea aia a soției care se trezește radiind, cu umerii goi, despletită și fericită. Poate la început. Până se prinde el că ea nu gătește ca maică-sa. Până își dă ea seama că el e leneș, că se trezește târziu și că îi sare muștarul din lucruri mărunte. 
Csf, n-ai csf. 

Gândită la rece, cam așa e. Viața asta are puține zile de miere, totul, (absolut) totul se plătește, iar copiii nu sunt așa de cuminți precum pozează în tablourile alea de familie. Că tot sunt la modă căsătoriile alea de după bac. Mișto, nu zic ba, doar suntem tineri și neliniștiți. Dar nu face nimeni reclamă la zilele de după săptămâna de miere. Femeile ard mâncarea, nu au timp să spele toaaate rufele într-o zi, iar bărbații se enervează repede și uită să își pună farfuria în chiuvetă. Sau uită să o spele. Greu. La tăț ni greu. Oricum ar fi, după zilele astea, am analizat oleacă treburile. Nu mi-ar trebui o familie modernă. Oricât de frumos ar fi el, oricât de gentleman ar fi. Nu mi-aș dori pe cineva DOAR pentru a omorî singurătatea. No way, no. No way, no way nooo

Eu îmi doresc o verighetă care să-mi îmbătrânească pe deget, nu să moară de nouă într-un sertar. Altfel, mai bine să-și lege șireturile decât să mă ceară. Nu am niciun gram de experiență, dar știu că mânia poate să scrie actele de divorț, mai știu și că infidelitatea împarte copilașii și cred că cearta ucide bucuria pe care noi înșine ne-o facem. Da. Putem face asta cu roadele pe care le dă dragostea. Dacă semănăm ce trebuie, când trebuie, cum trebuie și cu cine trebuie.

Că tot îmi spunea cineva zilele trecute hai acasă și scrie. Că ni se face dor. 

Ah. Să vă explic titlul postării. Era din poanta asta:

Ce este iubirea?
Lumina vieții.
Ce este căsătoria?
Factura la lumină.

 

Sursă fotografie: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *