Din inimă pentru altă inimă…

Publicat pe Publicat în Nescrise...

Drag, drag,  d r a g  prieten,

Aș putea să scriu o grămadă de chestii vesele, să înșir lucruri care sună a gol și să te las fără nimic. But that would be lame and ordinary, îmi spuneai tu odată…

Știu sigur c-am să trec de miezul nopții. Pentru că am impresia că stau de vorbă cu mine, așa, scriindu-ți. Iartă întrebările pe care mi le pun, dar știu că, pe undeva, suntem la fel. Și sper să am ceva de spus, prieten drag.

Cum e la tine? Parcă ieri ne întrebau ce vrem să facem mai departe. Și totul a venit așa, brusc. Inspirăm adânc doar acasă și în orele în care ceilalți cred că dormim. Visăm, de fapt; ne rugăm fără să rostim cuvintele. Întrebăm, cerem, ne dăm bătuți, ne adunăm ca să mai trecem de o zi. Nu e așa și la tine?

Îmi spuneai odată că unele lucruri nu trebuie îndreptate. Trebuie stricate și făcute altele. Ah, cum ți-am dat dreptate…

L-am auzit mulțumind pentru tine. Și mi-am adus aminte de toate momentele în care te auzisem, te ascultasem. Domnul Însuși va merge înaintea ta, El Însuși va fi cu Tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa; nu te teme și nu te înspăimânta! Cuvintele astea rămân când eu, tu nu mai avem soluții. Când ne simțim singuri. De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta

Cândva mi-ai adus un fluture. De-ai știi de câte ori l-am privit pentru frumusețea și gingășia aripilor și jocul culorilor… Am învățat că totul se câștigă prin luptă și prin curajul de a fi diferit. Pentru că, drag prieten, noi nu suntem ca ceilalți. Suntem trimiși în mijlocul lupilor. Trebuie să fim blânzi ca porumbeii și înțelepți ca șerpii. Or, toate astea, șlefuirea asta, ne doare uneori. Până învățăm că suntem nimic fără El și că El face totul frumos la timpul potrivit.

Cântăm noi și-n fărâme sparge-mi voia, printr-o lovitură grea. Când mi-am dat seama de mesaj, m-am oprit. Nu am mai avut curajul să rostesc cuvintele cântării.

Însă vocea Lui, povestea poate să-ți schimbe. Să nu uiți asta, prieten drag.

Mi-aș dori să am mai multe de spus. Sau toate astea să fie spuse altfel. Dar, acum, primește-le așa cum s-au scris dintr-o inimă care îți duce dorul și care te poartă în rugăciuni. Și care zâmbește când te aude cântând.

Fii binecuvântat, prieten drag! Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la tine, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să îți dau un viitor și o nădejde.

Fotografie: Ciprian Moldovan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *